Comunitatea Fizica Altfel: o comunitate care învață, colaborează și construiește împreună

În perioada 29–30 august 2026, membrii Asociației „Comunitatea Fizica Altfel” s-au întâlnit la Brașov pentru a pregăti activitatea pentru următoarele 4 luni din cadrul proiectului „Capacity building for the Fizica Altfel Community”, finanțat de Romanian-American Foundation.
Întâlnirea a avut un caracter participativ, fiind construită ca un atelier de lucru în care participanții au reflectat asupra direcției în care vor să dezvolte comunitatea și asupra modului concret în care vor lucra împreună. Printre temele abordate s-au numărat coordonarea, comunicarea, colaborarea dintre membri, implicarea acestora în procesul decizional, distribuirea și asumarea responsabilităților. Prezența Nicoletei Mănescu, din partea Romanian-American Foundation, a adus plus valoare întâlnirii, aceasta a exprimat punctul de vedere al finanțatorului, a apreciat primii pași făcuți în implementarea proiectului, a încurajat participanții și ne-a asigurat de tot sprijinul instituției pe care o reprezintă.

Întâlnirea a beneficiat de expertiza unui mentor al comunității, Cristian Hatu de la Centrul de Evaluare și Analize Educaționale (C.E.A.E.), cel care a pus bazele Comunității Fizica Altfel, care a inițiat un exercițiu de reflecție cu membrii asociației asupra identificării aspectelor care au funcționat bine până în prezent, dar și asupra celor care pot fi îmbunătățite, discutând totodată despre modul de luare a deciziilor, de stabilire a unor proceduri simple de lucru, de o ierarhizare a activităților astfel încât să crească eficiența acestora. În același timp, s-a discutat și despre felul în care colaborarea cu C.E.A.E. poate continua și evolua în viitor.

Prima zi a întâlnirii fost dedicată activităților de formare și facilitare în domeniul dezvoltării organizaționale, având ca obiectiv consolidarea competențelor de leadership, coordonare și organizare ale membrilor asociației „Comunitatea Fizica Altfel”, fiind moderate de Viorel Panaite, de la Human Invest, cel care a însoțit programul Fizica Altfel încă de la lansarea acestuia, în anul 2011, de către C.E.A.E.. (mai multe detalii aici: https://ceae.ro/12-ani-de-fizica-altfel-o-poveste-despre-incredere/.) Participanții au avut ca reper întrebarea fundamentală „De ce suntem aici?” și au încercat să contureze imaginea unei comunități puternice care să reziste în timp, să-și dezvolte valorile inițiale și să-și urmeze strategia de dezvoltare asumată. S-a analizat modul actual de lucru al echipei de conducere a asociației – puncte forte, roluri și responsabilități, procese de luare a deciziilor și colaborarea cu partenerii, pentru ca, pornind de aici, să fie identificate prioritățile de dezvoltare organizațională.

Un moment central în cea de-a doua zi a fost cel în care consiliul de conducere al asociației, reprezentat de Daniela Nane, Laurențiu Badea și Mihai Fârtat, a prezentat provocările întâlnite și lecțiile învățate de la momentul lansării proiectului, 1 iulie 2026, și până în prezent. Planul de activitate până în luna decembrie 2026 cuprinde o componentă foarte importantă – realizarea de unități de învățare pentru fizica de clasa a IX-a bazate pe metoda investigației, precum și organizarea unui sistem de pilotare a acestora la clasă, venind astfel în sprijinul profesorilor de fizică de liceu care în acest an școlar se confruntă cu cerințele unei noi programe. O altă direcție importantă a fost găsirea unor modalități prin care ceilalți membri ai asociației să fie implicați mai activ în viața și dezvoltarea comunității.

Un atelier dedicat Social media ca instrument de dezvoltare a comunității a fost susținut de Cristina Nicolăiță și a adus în discuție felul în care platformele online pot contribui la creșterea vizibilității și la apropierea membrilor Comunității Fizica Altfel. Participanții au analizat ce platforme sunt potrivite pentru diferite categorii de public, cum pot fi construite postări atractive și relevante și cum pot fi folosite poveștile, imaginile, evenimentele și resursele educaționale pentru a crea dialog și implicare.
Ultimul punct de pe agendă a fost dedicat bunelor practici, în urma participării a câte doi reprezentanți ai asociației la două evenimente interesante: Festivalul DataMathLab, organizat de Aspire Teachers la Brașov, 2-3 iulie, și atelierul organizat de Fundația Friends for Friends la Bucuresti, 4-5 iulie. Maria Corcoveanu și Pavelina Tăune au scos în evidență aspectele observate care pot fi transferate și în activitatea asociației noastre.
La final, ideile au fost transformate în priorități și acțiuni pentru următoarele patru luni. Astfel, întâlnirea a urmărit să lase în urmă rezultate concrete: o viziune comună asupra comunității, priorități de dezvoltare, principii de colaborare, o hartă a competențelor individuale și un plan de acțiuni cu responsabilități și termene clare.

Asociația „Comunitatea Fizica Altfel” înseamnă oameni care își împărtășesc experiența, învață unii de la alții, experimentează noi abordări și construiesc împreună, iar întâlnirea din 29–30 august 2026 reprezintă un pas important în construirea unei comunități în care profesorii să găsească sprijin, inspirație și oportunități reale de dezvoltare.